Organizația Aviației Civile Interna-ționale (OACI) l-a declarat pe românul Nicolas Mateescu Matte laureat al celui de-al 39-lea premiu Edward Warner, care îi va fi acordat în cadrul celei de-a 37-a sesiuni a Adunării Generale OACI, din toamna acestui an.
- Publicitate -
Profesorul dr. Nicolas Mateescu Matte s-a născut în anul 1913, în România, fiind considerat unul dintre cei mai importanți specialiști în drept aerian și spațial. El a fost declarat laureat, cu unanimitate de voturi, fiind primul român căruia i se conferă acest premiu.
Premiul Edward Warner a fost înființat de Consiliul OACI în anul 1958. El este oferit o dată la trei ani candidaților care au contribuit într-un mod semnificativ într-unul sau mai multe dintre domeniile aviației civile internaționale (tehnic, economic, legal, medicină aeronautică, facilități, pionierat în aviația civilă etc.), fiind considerat cea mai înaltă onoare oferită de către comunitatea aviației civile internaționale.
Profesorul dr. Matte este doctor în drept la Universitățile din București și Paris. În anul 1950 a devenit profesor la Institutul internațional de studii și cercetări diplomatice din Paris. În anul 1950 a fondat prima catedră de drept aerian (la Universitatea din Montreal).
Între anii 1976 și 1991, a fost directorul Institutului de Drept Aerian și Spațial din cadrul Universității McGill. În anul 1976, a înființat Centrul de Cercetare pentru Aer și Spațiu, precum și "Analele Dreptului Aerian și Spațial", care sunt recunoscute la nivel mondial pentru valoarea lor extraordinară.
A primit 32 de premii și distincții și a publicat numeroase tratate de drept aerian și spațial, a fost autorul sau co-autorul a 38 de cărți și 46 de articole.
A fost numit vice-președinte pe viață al recunoscutei Asociații de Drept Interna-țional, înființată în anul 1875, care își are sediul la Londra. În anul 1954, a înființat Ramura Canadiană a Asociației de Drept Internațional, fiind numit președinte onorific al său, pe viață. Este membru al comitetului director al Universității Internaționale a Spațiului, din anul 1993, iar din 1994 este vice-președintele acestei organizații.
OACI este o organizație guvernamentală cuprinzând 190 de state membre și, în același timp, una din agențiile specializate ale ONU.