S-a dat startul programului "Înscrieri timpurii"

de Cuget Liber Luni, 31 Ianuarie 2011 343
Sâmbătă, cu ocazia Forumului Național de Turism, care s-a desfășurat la Mamaia, a fost lansată ce-a de-a treia ediției a programului "Înscrieri Timpurii" pentru sezonul estival 2011. Potrivit președintelui Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, turiștii care, în perioada 1 februarie-31 martie, aleg să achiziționeze pachete de servicii turistice, de la agențiile membre ANAT, beneficiază de o reducere de 30%. Oferta înregistrează o creștere de aproximativ 20% față de anul precedent, spun reprezentanții ANAT. Chiar dacă programul a fost conceput inițial exclusiv pentru litoral, acesta s-a extins și include la ora actuală peste 250 de hoteluri și unități de cazare de la 2 la 5 stele, atât de pe litoralul Mării Negre, cât și din stațiunile montane, balneare, Delta Dunării, ori din alte zone de agroturism. "Avem multe speranțe pentru ceea ce se va întâmpla și în acest an și în anii următori", a precizat Corina Martin, referitor la programul "Înscrieri Timpurii". Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, prezentă sâmbătă la forum, a precizat că va sprijini în continuare astfel de programe, dar și sectorul privat. "Există o încredere în acest program. Este important ca sectorul privat să se analizeze foarte bine, să-și identifice oportunitățile și să și le susțină în măsura în care poată să o facă singur și, desigur, să apeleze la ajutorul ministerului pentru ceea ce nu poate să facă el însuși. Vom sprijini sectorul privat și ANAT, pentru promovarea acestor programe, finanțând costurile promovării", a declarat Udrea. Anca CHICU
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei