S-a deschis Denta & Pharma! r Expoziția nu se adresează doar specialiștilor din domeniu, așa că nu o ratați!

de Anca CHICU Joi, 26 Mai 2011 430
Ieri, s-a dat startul celei de-a noua ediții a expoziției specializate Denta & Pharma, organizată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, în colaborare cu Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității "Ovidius". Până vineri, constănțenii se pot pune în temă cu noile echipamente, instrumente, accesorii, materiale stomatologice sau produse farmaceutice care există pe piață la această oră. Denta & Pharma, deschisă până pe 27 mai, între orele 10.00 - 18.00, reunește, în campusul nou al Universității Ovidius, Facultatea de Medicină, 16 firme de profil, patru din Constanța, iar restul preponderent din București și Brașov. Unul dintre standurile cu "lipici" este cel care oferă la vânzare produse organice, bio-cosmetice și produse naturale (ceaiuri, tincturi, suplimente naturale), la prețuri chiar rezonabile. Acolo pot fi găsite de la geluri de duș, la măști de păr, șampoane, creme sau plasturi împotriva durerilor reumatice și diverse alte cosmetice care le-au făcut pe doamnele și domnișoarele prezente la expoziție să scoată repede banii din buzunar. Și firmele cunoscute ce comercializează produse pentru igiena orală sunt prezente la această expoziție. Tiberius Amplef, unul dintre reprezentanți, vrea să convingă constănțenii că periuța electrică cu tehnologie de curățare 3D, cu 8.800 de rotații, 40.000 de pulsații pe minut și cu temporizator de două minute, căci atât durează întreg periajul, este exact ce le trebuie. O altă firmă, care a adus la Constanța produse și consumabile stomatologice, prezintă specialiștilor un instrument de ultimă oră de aplicare și modelare a compozitului, pe bază de vibrații. De la expoziție nu puteau lipsi nici uniformele pentru asistente și medici, numeroase culori și modele, nici consumabile specifice cabinetelor medicale. În aceeași perioadă, 25 - 27 mai, Facultatea de Medicină Dentară a Universității "Ovidius", al cărei decan este prof. univ. dr. Corneliu Amariei, organizează cel de-al 9-lea Congres de sănătate oro-dentară și management din țările euroregiunii Mării Negre și cea de-a patra ediție a Școlii de Vară de bioetică, sănătate publică și servicii de management al sănătății. Tot în cadrul acestei manifestări, are loc și primul congres de ergonomie, prevenție, management performant în medicina dentară prin aliniere la standardele europene, realizat în cadrul unui proiect POSDRU. Aproximativ 600 de persoane și-au anunțat prezența la aceste activități. De altfel, atât medicii dentiști, cât și cei de alte specialități primesc pentru participarea la aceste lucrări 48 de puncte, în primul caz, respectiv 36.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei