Duminică, 07 Iunie 2026

Salariile din sectorul IMM-urilor au crescut cu până la 20%

de Redactor 22 Marţi, 17 Iulie 2007 267 2 min citire
Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu, a anunțat că cea mai mare parte a IMM-urilor s-au situat cu actualizările salariale peste nivelul inflației din anul 2006. Într-un raport prezentat de acesta în Cartea Albă a IMM-urile se arată că, pe parcursul anului trecut, creșterile salariale de peste 20% au fost înregistrate mai frecvent în rândul IMM-urilor mai vechi de 15 ani. "Analiza evoluției salariului mediu în cadrul IMM-urilor relevă că în 25,23% din firme au crescut salariile cu 5-10%, în 19,74% dintre IMM-uri s-au efectuat măriri salariale cu 10-15%, în 19,65% din companii a fost ridicat nivelul salariilor cu un procent de sub 5 %, iar în 13,62% dintre societățile comerciale nivelul salarial a crescut cu 15-20%", a precizat președintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu. De asemenea, în 12,61% dintre firme care au participat la sondaj salariile s-au menținut la același nivel, în 8,68% din întreprinderi a fost mărit salariul mediu cu peste 20%, iar în 0,46% s-au înregistrat diminuări salariale.

Taguri
Articolul anterior Fără permis și fără mâini
Articolul următor George Mălureanu aduce bronzul la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei