Kitack Lim, secretarul general al Organizației Maritime Internaționale - IMO, este în vizită în România, cu prilejul aniversării a 40 de ani de la înființarea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Perso-nalului din Transporturi Navale - CERONAV. El este însoțit de Frederick Kenney (director of legal affairs and external relations division) și de Milhar Fuazudeen (head of the maritime training and human element section, maritime safety division).
- Publicitate -
Cei trei înalți reprezentanți ai IMO vor participa la conferința de presă aniversară, care va avea loc astăzi, 16 iunie 2016, începând cu ora 19,15, în Baza Nautică a CERONAV. Prezența acestor oficialități reprezintă o recunoaștere a CERONAV ca fiind una dintre cele mai prestigioase instituții de pregătire maritimă din lume, precum și o confirmare a poziției importante pe care România o are în cadrul IMO. Aceasta este organismul ONU de reglementare a transportului maritim la nivel global. Organizația s-a înființat în 1948 și include 171 de state membre și 3 state cu statut de membru asociat. România este stat membru al IMO din 20 martie 1965.