Duminică, 07 Iunie 2026

Scandal la DMHI Și de-ar fi președinte al României, Matei Brătianu va fi ținut la poarta "Daewoo - Mangalia" Deputatului i-a fost interzis accesul în compania româno-sud coreeană // Parlamentarul cere instituirea unei comisii de anchetă, care să investigheze un posibil export oneros, de capital

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 16 Octombrie 2010 821 3 min citire
Și de-ar fi președinte al României, Matei Brătianu va fi ținut la poarta "Daewoo - Mangalia"
Sindicatul "Navalistul" i-a invitat pe senatorul Nicolae Moga și deputatul Matei Brătianu să-i ajute în rezolvarea conflictului de muncă de la "Daewoo - Mangalia Heavy Industries" și să discute cu conducerea sud coreeană și română a companiei. Dacă Moga a putut pătrunde în unitate, în schimb, Brătianu a fost oprit la poartă de către paznici. Aceștia i-au transmis ordinul conducerii DMHI: "Nu vi se permite accesul în unitate!"
"Eu sunt declarat persona non-grata de coreeni, pentru că, în calitatea mea de lider sindical, am coordonat mai multe greve legale la DMHI și pentru că am introdus acolo metoda de protest cu tobe și bidoane, așa cum se face și în Coreea de Sud - a declarat deputatul, pentru cotidianul nostru. Constănțenii trebuie să știe că atunci când are loc o grevă în Coreea de Sud, directorii fug pentru că sindicaliștii scandează de vreo 20 de ori în curte și apoi pun mâna pe bâtele de baseball și-i aleargă pe ăia de vorbesc singuri. Fug ca iepurii. La noi nu s-a întâmplat niciodată așa ceva.
Coreenii au fost foarte nemulțumiți că i-am învățat pe oameni să folosească tobele și talăngile. Sunt nemulțumiți și managerii români. Constatăm că acolo unde vine un investitor străin, cei mai aprigi dușmani ai salariaților români sunt directorii români. Străinul vine să respecte legea, că așa știe că este în țara lui, iar directorul sau șeful de serviciu român, înnebunit că a prins un salariu cum n-a visat, pentru
a-și păstra poziția și leafa, îi învață pe străini orice ticăloșie posibilă, numai să se facă util."
Brătianu a declarat că va solicita chemarea coreenilor și a vicepreședintelui român al DMHI, la comisia de industrie și servicii a Camerei Deputaților. "Vor trebui să răspundă la întrebarea de ce este oprit accesul unui parlamentar într-o companie în care România deține 49% din capital. Vom cere, de asemenea, să ni se explice de ce statul român nu primește dividende și de ce de cinci ani societatea încheie bilanțul cu pierderi mari. Vrem să aflăm de ce DMHI se împrumută de sume uriașe de la băncile din Coreea, fără să știe nimeni din partea română cu ce dobânzi și în ce condiții, de ce se aduc echipamente, materiale și subansamble din Coreea, fără să cunoască nimeni cu ce prețuri și dacă nu cumva au fost supraevaluate. Am fost o săptămână în Coreea și am constatat că folosesc forță de muncă românească gratuită (nu știu dacă se mai întâmplă acum). Vrem să vedem dacă nu e vorba de forme mascate de externalizare de capital. Voi solicita instituirea unei comisii de anchetă pentru situația din DMHI" - a promis deputatul.
Mihai Andrei, noul purtător de cuvânt, al companiei a declarat pentru ziarul "Cuget Liber", că în calitate de lider sindical, Matei Brătianu ar fi avut în anii trecuți "comentarii extrem de jignitoare la adresa societății și a conducerii ei. Ca urmare, conducerea societăți a considerat că dumnealui nu mai poate să intre pe proprietatea societății."
Precizându-i-se faptul că Matei Brătianu a solicitat accesul în calitate de deputat, nu de lider sindical, purtătorul de cuvânt a declarat: "Relația cu conducerea societății a făcut-o persoana, nu funcția domnului Brătianu."
Pornind de la raționamentul administrației DMHI, am pus următoarea întrebare: "Dacă fostul lider sindical Matei Brătianu nu ar fi ajuns parlamentar, ci președinte al României, ar fi fost ținut la poartă?"
Interlocutorul a răspuns: "Ar fost aceeași reacție din partea conducerii societății, pentru că este vorba de persoana dumnealui, nu de funcție. Nu funcția lui a jignit societatea noastră."
Taguri
Articolul anterior Mitingiștii Consiliului Județean și Primăriei Constanța au sărit la gâtul presei
Articolul următor Adrian Stan, primarul 6/49

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei