Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sindicatele din administrația publică ameniță că vor ieși în stradă

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 08 Iunie 2016 116 2 min citire
Sindicatele din administrația publică ameniță că vor ieși în stradă
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), în baza protocolului semnat cu Asociația Municipiilor din România (AMR), susține în totalitate punctul de vedere al acestei organizații cu privire la proiectul OUG pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, se arată într-un comunicat de presă.
"Actualul proiect de ordonanță de urgență adâncește și mai mult diferențele existente între diversele categorii de bugetari precum și cele dintre salariații din administrația publică locală și cea centrală.
Având în vedere faptul că salariile funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală sunt mult mai mici decât ale celor din administrația centrală, solicităm găsirea unei formule pentru alinierea acestora, prin raportarea primelor la cele din urmă, după o formulă similară celei propuse la Art. 3^6 alin (1) și (2) pentru personalul din aparatul propriu al ministerelor și din serviciile deconcentrate ale acestora.
FNSA susține solicitarea AMR de raportare a salariilor din administrația locală ca procent similar cu cel prevăzut la Art. 3^6 alin (2) din Proiectul de OUG, de cel puțin 50% față de salariile de bază acordate în cadrul SGG, precum și completarea punctului 3 din Proiectul de OUG,
prin Alin. (2^5) cu următoarea formulare: "Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu 1 iulie 2016, pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul administrației publice locale, ordonatorii principali de credite pot acorda premii anuale, semestriale și trimestriale în limita a 2% din cheltuielile bugetului local cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Sumele neutilizate în cursul unui trimestru
pot fi pot fi utilizate în perioadele următoare, în cadrul aceluiași an bugetar".
Ȋn cazul în care amintita OUG va fi adoptată fără a lua în considerare solicitările FNSA - transmise de nenumărate ori Guvernului României
- și cele ale AMR, organizația noastră va demara procedurile pentru organizarea acțiunilor de protest la nivel național.
Taguri
Articolul anterior Cum s-a petrecut accidentul provocat de șoferul autospecialei MAI
Articolul următor RAJA. Iată în ce zonă din Constanța se lucrează, astăzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei