Duminică, 07 Iunie 2026

Standard&Poor’s reconfirmă rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României

de Ion TIȚA-CĂLIN Duminică, 09 Octombrie 2016 124 1 min citire
Standard&Poor’s reconfirmă rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României
Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt, în valută și în monedă locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă Stabilă, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice.
Această reconfirmare are la bază rezultatele obținute de România în plan economic, respectiv o datorie guvernamentală moderată, precum și perspectiva continuării ritmului de creștere economică. Nivelul scăzut al ratelor de dobândă și prețul petrolului au contribuit la o creștere economică în termeni reali de 3,8% anul trecut și de 5,2% în prima jumătate a anului 2016, fiind cea mai rapidă creștere la nivelul Uniunii Europene.
"Anunțul agenției Standard&Poor’s confirmă faptul că avem o creștere economică solidă și sustenabilă care nu vine singură, ci este însoțită de crearea într-un ritm accelerat de locuri de muncă, de inflație redusă și deficitul extern scăzut. Nivelul estimat al datoriei guvernamentale pentru sfârșitul anului 2016 este sustenabil, de 39,1% din PIB, iar costurile de finanțare ale Trezoreriei Statului sunt în scădere", a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Agenția de rating ar putea îmbunătăți rating-ul de țară acordat României în condițiile continuării consolidării bugetare, tendinței susținute de scădere a datoriei guvernamentale, precum și a programelor de restructurare și de privatizare cu succes a companiilor de stat. 
Taguri
Articolul anterior Cine mai rămâne cu RADET-ul? Sute de blocuri au primit autorizație de racordare la gaze
Articolul următor Turcia susține că 38 de luptători ai Statului Islamic au fost uciși în nordul Siriei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei