Statele europene vor avea acces la datele privind vehiculele și proprietarii lor, din România

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 19 August 2015 124
Astăzi a fost adoptată OG care se stabilește că Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (DRPCIV), în calitate de punct național de contact pentru Directiva (UE) 2015/413, va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau deținătorii vehiculelor pentru autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană sau dintr-un stat terț care are încheiat un acord în acest sens cu Uniunea Europeană. DRPCIV va avea acces, reciproc, la datele din sistemul de evidență aparținând acestor state.
Acest sistem transfrontalier de schimb de informații, instituit prin aplicarea Directivei (UE) 2015/413, va contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere pe teritoriul României și la aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește persoanele nerezidente care comit încălcări ale normelor rutiere. Cel mai important impact social preconizat este diminuarea numărului de victime ale accidentelor rutiere, reducerea numărului de persoane decedate în accidentele rutiere și scăderea numărului de accidente cu consecințe grave.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei