Duminică, 07 Iunie 2026

În primele nouă luni ale acestui an Tarifele RCA au crescut cu 12%, din cauza daunelor mai mari

de Cuget Liber Joi, 13 Noiembrie 2008 391 2 min citire
Prima medie pe asigurări de răspundere civilă auto (RCA) a sporit cu 12% în primele nouă luni din acest an, până la 290 lei, ca urmare a creșterii daunelor înregistrate, a declarat vicepreședintele Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor (CSA), Constantin Buzoianu.
În aceeași perioadă a anului trecut, prima medie pentru aceste polițe era de 260 lei. "În primele nouă luni ale acestui an, dauna medie a crescut cu 20,6% până la 3.539 lei, de la 2.926 lei", a precizat Buzoianu.
Valoarea despăgubirilor s-a dublat
De asemenea, vicepreședintele CSA a adăugat că valoarea despăgubirilor acordate în primele nouă luni din 2008 a crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, în special din cauza creșterii numărului de evenimente înregistrate. Buzoianu a menționat că au fost raportate 254.495 dosare până la 30 septembrie, față de 221.066 dosare în aceeași perioadă a anului trecut.
Din trei asigurați, doi produc daune
Potrivit unor estimări ale asiguratorului Allianz-Țiriac, în România s-a înregistrat o frecvență anuală a daunelor de 60% în ultimii cinci ani, pe segmentul Casco.
Astfel, din trei asigurați, doi produc daune, iar frecvența de daună înregistrată în România este extrem de ridicată în comparație cu alte țări din Europa, unde nivelul acesteia este de numai 7-8 %, declara în octombrie directorul general al Allianz-Țiriac Asigurări, Cristian Constantinescu.
Asigurările RCA au continuat să acopere doar 85% din parcul auto românesc
Gradul de acoperire cu asigurări RCA a parcului auto din România s-a menținut la aproximativ 85%, în primele nouă luni fiind înregistrate circa 3,45 milioane de polițe RCA, a declarat vicepreședintele Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor (CSA), Constantin Buzoianu.
"Numărul polițelor de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) înregistrate la 30 septembrie 2008 era de 3.447.208 de polițe, în creștere cu 3,5% față de aceeași perioadă din 2007, când se înregistrau 3.328.470 de polițe", a spus Buzoianu.
El a adăugat că operativitatea introducerii polițelor RCA în baza de date CEDAM) este în continuare scăzută, în condițiile în care asiguratorii au raportat cu 418.320 de polițe mai mult la 30 septembrie, respectiv 3.865.528 de polițe.
Taguri
Articolul anterior Regulatorul de ritm cardiac fără baterii va fi disponibil din 2013
Articolul următor "Nu intru în politică, nu am nicio legătură cu Schwarzenegger"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei