Taxa auto a intrat în service-ul birocratic al UE

de Paul NĂSĂUDEANU Luni, 29 Octombrie 2007 239
Discuțiile între oficialii români și Comisia Europeană, privind taxa de primă înmatriculare, sunt departe de a fi gata. Taxa va fi modificată sau eliminată de-abia după ce Ministerul Economiei și Finanțelor și CE vor ajunge la o înțelegere. "Cei de la Bruxelles pot să declanșeze etapa a doua a procedurii de infrigement (încălcare a tratatului de aderare) doar dacă ne contactează direct, ceea ce nu s-a întâmplat încă", a declarat, recent, ministrul Economiei și Finanțelor. România a înaintat deja CE proiectul de modificare a taxei, însoțit de multe explicații, ceea ce nu ne scapă de furia legislativă a comunitarilor, care sunt gata să demareze etapa a doua a luptei împotriva taxelor stupide. Mai mult, CE este gata să ofere consiliere pentru eliminarea/modificarea taxei. Oficialii noștri susțin însă că nu au modificat nimic pentru că UE nu le-a răspuns la cele două studii trimise la Bruxelles în luna septembrie. Studiile prezentau gradul de uzură luat în calcul de MEF la plata taxei de primă înmatriculare iar UE ar fi trebuit să vadă dacă cifrele noastre sunt la fel ca cele de "centru". În orice caz, disputa birocratică și politicoasă dintre MEF și CE nu îi mișcă deloc pe cei care plătesc în continuare taxa.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei