Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa şi-a schimbat deja înfăţişarea. Chiar dacă lucrările de modernizare încă nu au fost terminate, noua imagine a unităţii capătă contur pe zi ce trece, principalul obiectiv fiind acela ca, la final, condiţiile oferite pasagerilor să fie la standarde occidentale, în maximă siguranţă, iar numărul curselor şi implicit al turiştilor să crească.
- Publicitate -
Constănţenii, dar şi turiştii, români sau străini, care n-au mai trecut de mult timp prin Mihail Kogălniceanu vor avea o mare surpriză. Beneficiar al unei investiţii consistente, Aeroportul Internaţional are o nouă înfăţişare, similară cu cele pe care le întâlnim în ţările din Vestul Europei sau din bogata lume arabă. Mai sunt lucruri de pus la punct, însă lucrările sunt în grafic.
„La ora actuală, lucrările de modernizare a terminalului de pasageri sunt finalizate în procent de 89%. Mai sunt de pus finisajele şi de montat o parte din aparatura antitero.
În privinţa turnului de control, aici lucrările vor mai dura. Au fost identificate anumite probleme, mai avem de făcut consolidări, lucrări care vor mai dura câteva luni. În aceste condiţii, ne vom desfăşura activitatea într-un turn improvizat.
Apoi, va trebui să obţinem autorizări pentru diversele fluxuri. Se va muta şi personalul, dar cred că până la finalul anului vom fi gata, iar din ianuarie să începem să operăm”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, directorul general al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, Bogdan Ionuţ Artagea.
Şi exteriorul aeroportului va îmbrăca haine noi. Astfel, va fi amenajată o parcare spaţioasă, care va putea găzdui 250 de autoturisme, iar pentru că viitorul este al energiei verzi, unitatea va fi dotată cu 52 de staţii de încărcare pentru maşini electrice.
Deşi au existat persoane care au semnalat absenţa toaletelor, directorul general spune că n-ar fi probleme la acest capitol.
„În momentul în care discut cu dumneavoastră (n.r. - joi, 17 octombrie, la orele prânzului), sunt pe aeroport în Istanbul şi nu am cum să merg până în terminal să verific. Dar vă rog să mă credeţi că până acum nu am avut nicio sesizare în acest sens, ştiu că sunt toalete suficiente", a explicat Bogdan Artagea.
Mai multe curse, mai mulţi pasageri
Acesta a mai spus că un aspect foarte important este acela al finanţării la timp şi că, la final, îşi doreşte să crească numărul curselor şi al pasagerilor.
„Important este să ne primim banii la timp, astfel încât şi constructorul să poată termina lucrarea la timp. Momentan, suntem cu toţii în grafic.
Bineînţeles, la final, cu toţii sperăm ca numărul pasagerilor şi al curselor care operează pe aeroportul nostru să crească. Este foarte important că vom putea oferi condiţii foarte bune, similare cu cele ale aeroporturilor din străinătate, dar mai contează şi alţi factori, implicarea OMD-urilor. Marii operatori din turism oferă pachete complete de sejururi, aici se face diferenţa. Turiştii trebuie să aibă ce vedea, să aibă un program complex de vacanţă.
Noi, ca aeroport, oferim condiţii, calitate, siguranţă, securitate, totul la tarife acceptabile. Dar, repet, mai sunt şi alte probleme care ar trebui rezolvate, una dintre acestea fiind transportul spre Constanţa. În momentul de faţă, pasagerii pot beneficia de transport în comun doar până la ora 21.00. După această oră, preluarea se face doar cu taxi sau autoturisme personale”, a precizat interlocutorul nostru.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 50 milioane de euro.