Industria ușoară este o victimă ușoară pentru criza economică mondială. Este deja slăbită de restructurări și falimente, de lipsa unui ajutor puternic din partea statului și de o monedă națională călcată în picioare de euro și dolar.
- Publicitate -
Știu asta și expozanții veniți la "Confintex", târgul național de îmbrăcăminte – încălțăminte, care se desfășoară în aceste zile în stațiunea Mamaia.
Dacă unii dintre ei încearcă să rămână optimiști, alții sunt destul de "receptivi" la veștile proaste.
"Doar ce am aflat că din ultimele patru firme care au dat faliment în Cluj, două sunt de textile și una este de încălțăminte. Noi nu am ajuns încă acolo, dar în ultimii ani ne-a fost din ce în ce mai greu. Acum trebuie să mărim salariile, dar nu avem de unde. Ar trebui să accesăm o linie de credit, însă puțin probabil să reușim, căci ne-a scăzut mult rulajul", spune Andrei Dima, reprezentantul unei firme de confecții.
Cel mai greu acum este pentru firmele nou-înființate. Fără un istoric pe piață și fără "dovezi" palpabile ale unui comportament fiscal ireproșabil, accesul IMM-urilor tinere la credite și, implicit, la fonduri structurale este aproape imposibil.
Este și cazul firmei de încălțăminte a Cameliei Albu. "Am intrat pe piața anul acesta. Până în 2008, am lucrat exclusiv pentru o firmă din Italia, ca subcontractori. Acum, nu ne permitem să mărim prețurile, întrucât am da faliment imediat. Materiile prime din import s-au scumpit pentru noi, odată cu devalorizarea leului, așa că trebuie să menținem prețurile vechi, pentru a fi siguri că putem acoperi o parte din cheltuieli", spune patroana.
Singura soluție pe care o văd textiliștii este intervenția statului și deblocarea sistemului bancar.
"În Franța s-a făcut un lucru bun: Sarkozy a amenințat băncile care nu creditează firmele. E de înțeles, băncile trebuie să fie mai reticente cu clienții, pe timp de criză, dar e vorba de persoanele fizice. Întreprinderile, în special IMM-urile, trebuie ajutate să se redreseze", spune Aureliențu Popescu, președintele Federației Patronatelor din Industria Ușoară (FEPAIUS).
O altă variantă ar fi asocierea, practică des întâlnită și în străinătate. Pentru ca o fuziune să reușească însă în România, mai e de lucru la mentalitatea patronilor, care ar prefera mai degrabă să își reducă producția sau să concedieze oameni, decât să mai aibă un partener cu putere de decizie.
În viitorul apropiat, jucătorii din industria ușoară se așteaptă și la o "mini-invazie" americană pe piață. Dacă până acum investitorii din SUA nu puteau face prea multe mișcări în Europa, nefiind ajutați de dolarul slab, aprecierea monedei americane poate schimba lucrurile, apreciază patronii.