Vremea nu tocmai prietenoasă din această perioadă dă peste cap și planurile constănțenilor dornici de shopping. Târgul Național de Îmbrăcăminte și Încălțăminte Tinimtex, programat pentru perioada 15 - 19 februarie, în Mamaia, se amână cu o săptămână.
- Publicitate -
Reprezentanții Camerei de Co-merț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanță (CCINA) au anunțat, ieri că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din întreaga țară, târgul a fost reprogramat, așadar se va desfășura în perioada 22 - 26 februarie.
Potrivit președintelui CCINA Con-stanța, Mihai Daraban, s-a luat această decizie ținându-se cont și de solicitările venite din partea mai multor firme producătoare și comerciante, participante la manifestare.