r Porturile maritime românești au derulat cu 26% mai multe mărfuri
- Publicitate -
Dacă 2014 a fost un an al stagnării pentru porturile maritime românești, 2015 a debutat cu o performanță de invidiat. În luna ianuarie, traficul general de mărfuri a înregistrat o creștere de 26,03% față de același interval de timp din anul precedent. Au fost derulate, în total, 4.848.193 tone, cu 1.001.219 tone mai mult decât în ianuarie 2014.
Portul Constanța a avut contribuția decisivă la rezultatul de ansamblu. Cu o pondere de 84,95% în traficul general, el a raportat un salt de 28,76% și o cantitate de marfă manipulată de 4.118.393 tone.
Portul petrolier Midia a derulat 720.637 tone de mărfuri, în creștere cu 11,87%. Ponderea sa în traficul total s-a ridicat la 14,86%.
Micuțul port Mangalia, cu o pondere de numai 0,19%, le dă cu tifla autorilor master planului de dezvoltare al porturilor românești, care i-au pus gând rău, realizând un trafic de 9.163 tone, în creștere cu… 111,47%.
Traficul maritim a totalizat 3.627.888 tone. Față de ianuarie 2014, a înregistrat o creștere de 21,63%. Traficul fluvial s-a ridicat la 1.220.305 tone, cu un spor de 41,20%.
Dintre toate grupele de mărfuri, contribuția decisivă la performanța generală au avut-o cerealele, care dețin ponderea cea mai mare în structura traficului - 38,89% - și care au avut o creștere de 115,58%.
Pe grupe de mărfuri, s-au înregistrat următoarele rezultate:
a. în creștere față de anul precedent
- cereale - 1.885.608 tone (+115,58%);
- petrol brut - 605.247 tone (+7,24%);
- produse petroliere - 533.259 tone (+19,40%);
- articole diverse - 512.338 tone (+20,90%);
- cărbune - 310.639 tone (+76,60%);
- minereuri și deșeuri neferoase - 273.639 tone (+60,61%);
- produse metalice - 104.901 tone (+6.35%);
- produse chimice - 98.506 tone (+68.38%);
- lemn, plută - 72.983 tone (+7,92%);
- produse alimentare - 55.924 tone (+17,65%);
- minerale brute sau prelucrate - 24.427 tone (creștere de 4,14 ori);
- echipamente, mașini - 17.704 tone (+12,56%);
- cartofi, legume, fructe proaspete - 1.215 tone (+50,56%);
b. în scădere față de anul precedent
- minereuri de fier și fier vechi - 158.142 tone (-74,73%);
- îngrășăminte - 103.937 tone (-8,60%);
- semințe uleioase - 78.748 tone (-91,98%);
- celuloză și deșeuri de hârtie - 8.104 tone (-8,57%);
- sticlă, sticlărie, produse ceramice - 8.066 tone (-83,45%);
- ciment - 802 tone (-91,98%).
După o evoluție modestă în 2014, traficul de containere a înregistrat o creștere cu două cifre în ianuarie 2015. La finalul lunii, au fost înregistrate 512.338 tone mărfuri, respectiv 49.669 TEU, în creștere cu 20,90%, respectiv 17,21%.
Pe malul opus al Mării Negre, evoluțiile au fost asemănătoare. Porturile rusești au derulat un trafic de mărfuri de 17 milioane tone, cu 21,4% în plus față de ianuarie 2014. Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a manipulat 11 milioane tone de mărfuri, în creștere cu 17%. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse - 2,4 milioane tone (+46,5%), Taman - 1 milion de tone (-5,8%), Yeisk - 0,3 milioane tone (+20,2%), Kavkaz - 0,8 milioane tone (creștere de 2,3 ori), Temryuk - 0,2 milioane tone (creștere de două ori), Rostov pe Don - 0,6 milioane tone (-12,5%) și Taganrog - 0,3 milioane tone (+29,1%).
Porturile maritime ale Ucrainei au înregistrat un trafic total de 11,39 milioane tone, în creștere cu 14,7%. În schimb, traficul de containere a scăzut cu 13%, ajungând la 44.554 TEU.