Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Traficul de mărfuri a crescut cu 25% în terminalul "Comvex"

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 07 Decembrie 2010 481 < 1 min citire
Traficul de mărfuri a crescut cu 25% în terminalul "Comvex"
În primele 11 luni ale anului 2010, compania "Comvex" a înregistrat o creștere de circa 25% a traficului de mărfuri, comparativ cu aceeași perioadă din 2009. Evoluția industriei siderurgice este, însă, departe de nivelul atins în anii 2007 și 2008, cererea de materii prime menținându-se, în continuare, la un nivel scăzut. Ca urmare, traficul derulat prin cel mai mare terminal de minereu și de cărbune al României este sub capacitatea sa de operare.
Principalii clienți ai "Comvex" sunt combinatele siderurgice din Galați și Tulcea, cele din Ungaria și Serbia, precum și termocentralele din țara noastră.
În prezent se lucrează la reînnoirea contractelor cu actualii clienți. Semnalele date de ei nu sunt de loc optimiste. Nimeni nu mizează pe creșterea fluxurilor de marfă.
Grație unui management performant, societatea nu numai că a supraviețuit loviturilor grele primite în ultimul an, dar a reușit să obțină un profit consistent. Potrivit datelor făcute publice pe piața de capital, la data de 30 septembrie 2010, "Comvex" înregistra un rezultat pozitiv, de 5.960.274 lei.
Taguri
Articolul anterior Pirații somalezi dețin 547 de ostateci
Articolul următor Mamele vor primi 500 de lei pe lună, dacă revin la muncă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei