Traficul de mărfuri pe canalele navigabile a ajuns la 11.603.000 de tone

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 15 Noiembrie 2017 185
r Un număr de 18.455 de unități navale au tranzitat canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă – Năvodari
Recoltele agricole bune din Europa Centrală și de Est au relansat transportul de mărfuri pe apele interioare. La rândul lor, canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari au reușit să recupereze mare parte din traficul nerealizat în timpul iernii, când navigația pe Dunăre a fost blocată de podurile de gheață. După cum vă amintiți, la sfârșitul lunii februarie 2017, deficitul de trafic (comparativ cu primele două luni ale anului precedent) era de 49%. În prezent, cantitățile de mărfuri tranzitate sunt foarte aproape de nivelul înregistrat anul trecut.
"În primele zece luni din 2017, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile a raportat un trafic de 26.689.000 de tone capacitate, cu numai 2,5% mai mic decât în același interval din anul precedent" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", directorul cu exploatarea, Lucian Bucuroiu. Au fost tranzitate 11.603.000 de tone de mărfuri, cu 4,4% mai puțin față de perioada de referință din 2016. Din cantitatea de marfă totală, produsele agricole au reprezentat 46%, minereurile și produsele de carieră - 32%, produsele energetice (cărbuni, petrol și gaze lichefiate) - 11%, produsele chimice - 2%, cele din metal - 3%, iar echipamentele - 1%."
Circa 45% din mărfuri reprezintă traficul intern, iar 55%, traficul extern. Din total, 49% dintre mărfuri au fost transportate în contul României, 23% în cel al Serbiei, 14% în cel al Ungariei, 8% în cel al Bulgariei și 2% în cel al Austriei.
În primele zece luni ale anului, canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari au fost tranzitate de 18.455 de unități navale (barje, șlepuri, remorchere și împingătoare, nave fluvio-maritime și de croazieră).
În ciuda faptului că Dunărea asigură adâncimile minime de navigație, cantitățile de cereale transportate în ultima lună s-au redus. Fenomenul este explicat prin evoluția prețurilor de pe piețele internaționale. Diminuarea acestora i-a determinat pe exportatori să păstreze grânele în silozuri și depozite, în așteptarea unor prețuri mai bune.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei