Sistemul cameral din România vine în sprijinul oamenilor de afaceri ucraineni. Astfel, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a deschis un punct de informare și asistență unde cetățenii ucraineni care doresc să își mute afacerile și să continue activitățile economice au posibilitatea de a primi informații referitoare la înființarea unei societăți in județul Constanța.
- Publicitate -
În comunicatul dat publicității în limbile română, ucraineană și engleză, CCINA precizează că asigură servicii complete pentru afacerile celor interesați, respectiv:
- îndrumare în ceea ce privește alegerea formei de organizare potrivite fiecărei afaceri, înmatricularea societății la Oficiul Registrului Comerțului și obținerea actelor necesare funcționării;
- identificarea unui sediu social, fie că este fizic sau doar destinat primirii corespondenței nu mai constituie acum o problemă, întrucât se poate stabili și declara la sediul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța;
- acces la o bază cu peste 3000 de cereri și oferte de business și tehnologie din Europa și din întreaga lume (internaționalizarea afacerii);
- obținerea de certificate de origine pentru mărfurile exportate;
- obținerea de avize de forță majoră;
- participarea la târguri, în funcție de activitatea desfășurată.
De asemenea, în colaborare cu partenerii din județ, CCINA pune la dispoziție următoarele servicii conexe:
- implementare de soluții și consultanță IT: servicii integrate de ERP, CRM, soluții de arhivare și managementul documentelor, găzduire WEB;
- servicii de fiscalitate (financiar-contabilitate);
- identificare de spații comerciale (real estate);
- managementul calității și certificări ISO;
- servicii de traduceri.
Persoanele interesate pot obține mai multe informații la următoarele adrese de contact: e-mail:
[email protected], telefon: 0241.619.854, web: www.ccina.ro, Facebook: www.fb.com/ccinacta.