Parlamentul European a aprobat patru documente legislative, care fac parte dintr-o schimbare de paradigmă în politica UE privind economia circulară, adică un sistem în care valoarea produselor, materialelor și a resurselor este păstrată în economie cât de mult posibil.
- Publicitate -
Până în 2025, cel puțin 55% din deșeurile municipale (din gospodării și de la companii) trebuie reciclate, se arată în text. Ținta va crește la 60% până în 2030 și la 65% până în 2035. Un procent de 65% din ambalaje va trebui să fie reciclat până în 2025 și de 70% până în 2030. Ținte separate sunt specificate pentru diferite ambalaje, cum ar fi hârtia, cartonul, plasticul, sticla, metalul și lemnul. Depozitarea deșeurilor va deveni o excepție. Propunerea legislativă limitează la maximum 10% procentul din deșeurile municipale care pot fi depozitate începând cu 2035. Textilele și deșeurile toxice din gospodării vor fi colectate separat începând cu 2025. Din 2024, deșeurile biodegradabile vor fi colectate fie separat, fie reciclate acasă prin compost.
Conform țintelor ONU pentru dezvoltare durabilă, statele membre trebuie să aibă în vedere reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030. Pentru a preveni risipa alimentară, statele membre trebuie să ofere stimuli pentru colectarea produselor alimentare necomercializate și redistribuirea lor sigură. Consumatorii trebuie să înțeleagă mai bine ce înseamnă "a fi utilizat până la data..." și "data de valabilitate" menționate pe etichete, spun deputații.