Consiliul Concurenței a declanșat o investigație în cazul producătorului de corpuri de iluminat și aparatură electrocasnică Elmark Holding (Varna) și Elmark Industries SC (Dobrici). Fabricantul bulgar este suspectat de o posibilă încălcare a legislației din domeniul concurenței, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ioan Bădică, inspectorul de concurență coordonator pentru regiunea de sud-est. Există indicii privind existența unei înțelegeri de piață cu distribuitorii, referitoare la preț. Mai întâi s-a stabilit un preț maxim, apoi unul minim, iar în cele din urmă, un preț recomandat. O clauză din contractul de distribuție prevede posibilitatea rezilierii lui în situația în care nu se respectă politica de prețuri a producătorului. Acesta susține că prevederea respectivă nu a fost niciodată pusă în aplicare, dar în fața legii contează faptul că astfel de înțelegeri scrise există.
- Publicitate -
Producătorul bulgar are propria firmă de distribuție în România, Electromarket Export, dar recurge și la alți distribuitori. Dacă la început a declarat că are doar 30 de distribuitori, în cele din urmă a recunoscut că lucrează cu 130, a dezvăluit Ioan Bădică.
Pentru că nu a cooperat, în-cercând să ascundă numărul real al distribuitorilor, producătorul nu a beneficiat de clemența Consiliului Concurenței. Investigația este în curs de derulare și până la finalizarea ei, producătorul se bucură de prezumția de nevinovăție.