Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Unitatea 1 CNE Cernavodă se apropie de finalul primului ciclu de exploatare de 30 de ani

de Sorin MIHALACHE Vineri, 30 August 2024 174 1 min citire
Unitatea 1 CNE Cernavodă se apropie de finalul primului ciclu de exploatare de 30 de ani
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că Unitatea 1 CNE Cernavodă se apropie de finalul primului ciclu de exploatare de 30 de ani şi că, până la finalul acestui an, se doreşte să fie finalizată încheierea contractului de execuţie pentru lucrările de retehnologizare.
„Unitatea 1 de la Cernavodă se apropie de finalul primului ciclu de exploatare de 30 de ani. Şi-a făcut cu prisosinţă datoria şi sunt convins ca şi-o va face în continuare, conform planificării, până în 2027, când va începe procesul de retehnologizare.
Până la finalul acestui an, dorim să finalizăm încheierea contractului de execuţie pentru lucrările de retehnologizare, proiectul fiind în grafic”, a spus ministrul Energiei.
Burduja a subliniat şi contribuţia personalului Nuclearelectrica, Transelectrica şi ai Dispecerului Energetic Naţional, care colaborează foarte bine.
Ne mândrim cu specialiştii noştri în sectorul energetic. De altfel, în prima vizită de lucru ca ministru la Cernavodă, acum un an, directorul centralei mi-a prezentat o statistică mai puţin cunoscută: unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă sunt pe locurile trei, respectiv întâi la nivel mondial, între alte 440 de reactoare, în ceea ce priveşte siguranţa în exploatare şi eficienţa lor. Lucru confirmat apoi de interlocutorii din Canada, SUA, Coreea de Sud şi de peste tot unde am discutat programul nuclear românesc. Suntem respectaţi şi asta datorită experţilor români, care ne fac cinste în întreaga lume", a punctat Burduja. 
Taguri
Articolul anterior Copil încuiat cu forţa în baia unui avion, pe motiv că plângea
Articolul următor Ce spune ministrul Muncii despre introducerea salariului minim european în România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei