Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea luni seara, ca urmare a apariției unei disfuncționalități la un separator electric, echipament aflat în partea clasică a acesteia, a anunțat Nuclearelectrica.
- Publicitate -
„Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.
Deconectarea automată a Unității 2, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător“, se arată într-un raport al companiei transmis Bursei de Valori București.