"Activitatea companiei "Constanța South Container Terminal" (parte a concernului
- Publicitate -
"DP World") a scăzut cu 65-70%, din punct de vedere al traficului. Toate liniile de navigație care operau la noi și-au redus activitatea și numărul de containere" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Nicolae Diacu, președintele Sindicatului Terminal Sud.
El a dezvăluit faptul că navele care acostează în terminal sunt încărcate la 25-30% din capacitate. "Înainte de criză, pe fiecare schimb, lucram cu un număr de 43 - 44 de șoferi, 22 - 23 de macaragii, plus docheri. Se ajungea la 70 - 80 de lucrători pe schimb. Acum, e nevoie de 20 - 30 de oameni pe tură" - relatează liderul de sindicat.
Din cauza scăderii pe plan mondial a traficului de mărfuri containerizate, concernul "DP World" - numărul unu în topul operatorilor de containere din întreaga lume - se confruntă cu mari probleme. "La nivel european, suntem singurul terminal "DP World" care nu a făcut concedieri. Cele din Franța, Anglia și Germania și-au redus forța de muncă. Acum, și la noi sunt luate în calcul disponibilizările individuale sau colective. Urmează să se facă o analiză la nivel de conducere și de comisie paritară. Compania are 592 de angajați. Nu s-au făcut concedieri până în prezent, dar vor fi greu de evitat pe viitor. Piața dictează ceea ce se va întâmpla. Se estimează că abia în noiembrie 2010 se va înregistra o creștere semnificativă. Până atunci, compania trebuie să supraviețuiască. Am avut un plan de reducere a cheltuielilor. Oamenii noștri au preluat toate activitățile de întreținere pe care le făceau alte companii. Dar nu este suficient. Sperăm să avem cât mai puțini oameni concediați, pe care să-i reîncadrăm când traficul va reveni la normal" - a spus Nicolae Diacu.
Pentru salvarea locurilor de muncă, administrația și sindicatul au elaborat un program de formare profesională, cu finanțare europeană. Din cauza birocrației românești, nu s-au obținut încă toate avizele. "Dacă va fi aprobat până în martie, cei ce urmau să fie concediați vor intra în program. Asta înseamnă că pe perioada pregătirii, veniturile lor vor fi asigurate în proporție de 75% din fonduri comunitare, iar restul de 25%, de către companie" - a declarat liderul de sindicat.