Veștile despre Arcelor Mittal Galați stârnesc îngrijorare și confuzie în portul Constanța

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 23 Iunie 2012 413
Comunicatul de presă al Cartel ALFA și Federației Sindicale a Siderurgiștilor - METAROM, referitor la intențiile companiei Arcelor Mittal Galați de a restrânge mai multe activități, a stârnit îngrijorare și confuzie în portul Constanța.
Este firesc ca operatorii portuari să primească o asemenea veste cu strângere de inimă. Arcelor Mittal Galați derulează importurile de materie primă siderurgică și exporturile de laminate prin portul Constanța, iar de aceste fluxuri de mărfuri depind sute de locuri de muncă.
Unii dintre agenții economici își fac curaj, sperând că informațiile sindicatelor sunt false. "Este imposibil ca Arcelor Mittal Galați să-și restrângă activitatea. De abia a repornit laminorul nr. 1 de tablă groasă și a investit 8 milioane de euro în echipamentele de la oțelărie. Ce rost ar fi avut să facă investiții, dacă intenționau să închidă activitatea. Cred că, mai degrabă, avem de a face cu o încercare de a face presiuni asupra guvernului, să-i vândă combinatului, în continuare, curent electric ieftin" - a declarat directorul general al uneia dintre companiile de operare portuară.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei