Guvernul american a anunțat joi interzicerea importurilor de petrol și produse petroliere din Siria, precum și înghețarea tuturor bunurilor pe care statul sirian le deține pe teritoriul SUA sau sub jurisdicție americană, relatează AFP.
- Publicitate -
Noile sancțiuni împotriva regimului de la Damasc au fost anunțate de Departamentul Trezoreriei în timp ce președintele american Barak Obama i-a cerut public omologului său sirian Bashar al-Assad să se retragă de la putere și să respecte voința de schimbare a poporului său.
'Răspunzând escaladării neîntrerupte a violenței împotriva poporului sirian', noile sancțiuni au drept scop 'să facă în așa fel încât niciun activ al statului sirian aflat sub jurisdicția SUA să nu poată fi utilizat pentru prelungirea campaniei de violență și represiune dusă de regimul sirian împotriva cetățenilor din Siria', scrie într-un comunicat Departamentul Trezoreriei.
Ministrul de finanțe Timothy Geithner susține că sancțiunile țării sale care vizează sectorul petrolier sirian, 'sursă a unor venituri esențiale pentru statul sirian (...) vor perturba capacitatea regimului' de a finanța represiunea.
Decretul prezidențial care întărește sancțiunile împotriva Damascului autorizează, de asemenea, Departamentul Trezoreriei să ia măsuri de retorsiune împotriva oricărei persoane 'care ar aduce o susținere statului sirian'.