La solicitarea agenților economici constănțeni au fost retrase de la vânzare, la limita termenului de valabilitate, în perioada 5 - 9 decembrie, produse alimentare în valoare de aproape 96.000 lei, au anunțat reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.
- Publicitate -
Potrivit acestora, este vorba despre aproape 4.000 de kilograme de carne și produse din carne, 3.000 de kilograme de lapte și produse lactate, aproximativ 1.600 de kilograme de pește și produse din pește, dar și câteva sute de kilograme de produse de panificație și patiserie, dar și alte produse alimentare.