Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a declarat, marţi, într-o conferinţă pe teme energetice, că România are o legislaţie destul de avantajoasă din punct de vedere al consumatorului şi preţurile sunt plafonate la nişte niveluri destul de mici, mai ales la energie electrică, motiv pentru care măsurile şi investiţiile în eficienţă energetică ar putea să fie limitate, scrie Agerpres. El a subliniat că sectorul energetic, mai ales în prisma crizei, este într-o schimbare din ce în ce mai rapidă și că țara noastră are nevoie de investiții.
- Publicitate -
Vicepreşedintele ANRE a menţionat că 1,4 miliarde de euro au fost alocaţi din Fondul de modernizare pentru investiţii în reţele, un miliard pentru reţele de distribuţie şi 400 de milioane de euro pentru Transelectrica, pentru reţeaua de transport.