100 kilograme de pește, confiscate de polițiștii de frontieră tulceni

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 28 Mai 2020 219
100 de kilograme de pește au fost confiscate de polițiștii de frontieră după ce au descoperit un cetățean român care le transporta cu un autoturism, fără documente legale. De asemenea, în mașină au fost găsite și unelte de pescuit în lungime de 300 de metri, care sunt interzise la deținere.
În cursul zilei de marți, 26 mai, oamenii legii au oprit pe un drum neamenajat, în apropierea Lacului Razelm, un autoturism condus de cetățeanul român O.V., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea. "În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 100 kilograme de pește, diferite specii, în stare proaspătă, și două unelte de pescuit de tip monofilament, în lungime de 300 de metri, pentru care persoana în cauză nu deținea documente legale", explică reprezentanții Gărzii de Coastă.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea și transportul fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește și producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei