15 cetățeni irakieni intenționau să iasă ilegal din România, ascunși în interiorul unei autoutilitare

de Cuget Liber Duminică, 14 Octombrie 2018 78
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, au descoperit, ascunși în interiorul unei autoutilitare, 15 cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, care au încercat astfel să iasă ilegal din țară.

În data de 13.10.2018, în jurul orei 00.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota , s-a prezentat la ieșirea din țară, cetățeanul turc A.C., în vârstă de 33 de ani, conducând o autoutilitară marca Peugeot Boxer, înmatriculată în Turcia, însoțit de cetățeanul bulgar A.O., în vârstă de 38 de ani. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese metalice pe ruta Turcia – Ungaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, astfel că polițiștii au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport.

Polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, ascunse printre cutiile cu piese metalice, 15 persoane, dintre care opt bărbați, două femei și cinci minori, adulții având vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, iar minorii între 7 și 17 ani. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, înregistrați ca solicitanți de azil în România.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul turc și pentru cetățeanul bulgar, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de față de cetățenii irakieni, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei