Duminică, 07 Iunie 2026

29 de migranţi au fost găsiţi ascunşi într-un TIR încărcat cu mobilă, la frontieră

de Alina DRACOPOL Joi, 15 Decembrie 2022 358 < 1 min citire
29 de migranţi au fost găsiţi ascunşi într-un TIR încărcat cu mobilă, la frontieră
Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins 29 de migranţi din diferite state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR încărcat cu mobilă.
Autotrenul era condus de un cetăţean turc, care transporta marfa din ţara sa în Franţa, scrie Agerpres.
"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, în compartimentul pentru marfă, 29 de cetăţeni străini, majoritatea de azil în ţara noastră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Turcia, Siria şi Irak şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.
Poliţiştii fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în cazul migranţilor, şi trafic de migranţi, în cazul şoferului turc.
Taguri
Articolul anterior Evenimente culturale ”În așteptarea Crăciunului”, oferite de cursanții Centrului ”Teodor Burada”
Articolul următor Sportul naţional / Primul campionat judeţean de oină organizat în Cetatea de Scaun a Sucevei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei