Potrivit bilanțului DNA pe perioada 2005 - 2012, referitor la infracțiunile de fraudare a fondurilor europene, au fost trimise în judecată aproape 400 de persoane, prejudiciul stabilit în aceste cauze fiind de peste 36 milioane euro.
- Publicitate -
Abordarea nepărtinitoarea a investigațiilor rezultă din aceea că, în cazul în care au existat sesizări conținând suspiciuni rezonabile, au fost trimise în judecată și condamnate persoane din întregul spectru politic, raportat la natura faptelor săvârșite.
"Rezultatele de activitate indică, în ultimii 7 ani, un parcurs în care DNA a abordat cu profesionalism și obiectivitate investigații din întreaga sferă de infracțiuni date în competența sa, cu focalizare asupra combaterii corupției la nivel înalt și mediu", spun reprezentanții DNA.