58 de candidați s-au înscris la concursul de admitere în profesia de avocat în Baroul Constanța - sesiunea decembrie 2008.
- Publicitate -
Potrivit decanului Baroului Constanța, avocat Ion Popescu, examenul de admitere începe pe 2 decembrie și are loc la disciplinele: drept civil, drept procesual civil, drept pe-nal, drept procesual penal, organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Testarea candidaților la cele cinci discipline de examen se va efectua prin susținerea unei probe scrise la fiecare materie. În scopul desfășurării examenului, s-a constituit comisia de examen, numită prin Decizia Consiliului Baroului. Consiliul Baroului a numit câte doi examinatori pentru fiecare materie, din rândul avocaților cu experiență, reputație profesională sau calificare universitară și moralitate neștirbită.
Candidații care nu au obținut nota de promovare la una sau mai multe dintre materii, pot formula contestație în termen de 48 de ore (zile lucrătoare) pe care le vor depune la Comisie. Acestea vor fi soluționate în termen de trei zile de la înregistrare. În prezent, în Baroul Constanța sunt înscriși 489 de avocați.