Duminică, 07 Iunie 2026

A fost dată publicității cea mai recentă fotografie a criminalului din Mureș. Cum arată el acum

de Madalina PETRESCU Joi, 17 Iulie 2025 432 2 min citire
A fost dată publicității cea mai recentă fotografie a criminalului din Mureș. Cum arată el acum
Antena 3 CNN a obţinut în exclusivitate o fotografie recentă cu Emil Gânj, suspectul fugar căutat de poliţie de zece zile pentru că și-a ucis fosta iubită, iar apoi i-a dat foc. Este vorba despre o poză găsită în telefonul tinerei, pe care se pare că bărbatul i-ar fi trimis-o în timp ce era căutat de anchetatori pentru răpire.
Emi Gânj e căutat de zece zile, de sute de polițiști și jandarmi după ce și-a ucis iubita și apoi i-a dat foc în casă.
El e căutat inclusiv cu dronele, dar nu a fost încă localizat. Nici nu sunt indicii că ar vrea să se predea, așa cum a făcut în cazul omorulu pentru care fusese condamnat la închisoare.
Imaginea ar fi fost găsită în telefonul tinerei, ridicat din casa incendiată. Fotografia ar fi fost trimisă de criminal victimei când poliția îl căuta pentru răpire.
Sunt indicii că Emil Gînj și victima comunicau în ciuda ordinului de protecție pe care ea îl avea.
În timpul nopții anchetatorii au făcut noi percheziții și s-au întors în locul unde acum trei zile un căruțaș a anunțat la 112 că l-a văzut.
Au fost audiate zeci de persoane, unele din anturajul lui Emil Gânj, dar și rude ale victimei.
Telefoanele la 112 sună continuu, după ce poliția a anunțat o recompensă de 5.000 de euro celor care pot da detalii care să ducă la prinderea suspectului. Unele dintre apeluri sunt însă false.
Chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că agenții urmăresc toate pistele și iau în calcul inclusiv faptul că asasinul ar fi putut părăsi țara.
„Luăm în calcul inclusiv plecarea în străinătate. Nu avem date că a plecat în străinătate, dar este o chestiune pe care suntem obligați de proceduri să o luăm în calcul.
M-ați întrebat de complice. Da, avem anumite indicii cu privire la anumite persoane care l-au ajutat și posibil să îl ajute în continuare. Luăm în calcul, avem indicii că este ajutat de anumite persoane", a spus chestorul Bogdan Despescu.
O recompensă de 5.000 de euro va fi oferită oricui oferă informații care duc la prinderea lui Emil Gânj.
Emil Gânj a plănuit crima din Mureș în detaliu, susțin anchetatorii
Potrivit referatului arestării în lipsă emis pe numele individului, acesta a premeditat atacul violent și a încercat să pătrundă în locuința victimei, înarmat cu un topor.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, anterior comiterii faptei din cauză, inculpatul s-a înarmat cu un topor pe care l-a utilizat", se arată în referat.
Taguri
Articolul anterior Țigări de contrabandă și droguri, depistate de polițiștii locali în municipiu
Articolul următor Podcast Cuget Liber. ”Pompeiul Dobrogei” revine în circuitul turistic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei