A înșelat cu peste 230.000 de lei o firmă din Tulcea, dându-se mare patron la Constanța

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012 297
Un bărbat din Tulcea, suspectat că a înșelat o societate comercială și a creat un prejudiciu de peste 230.000 de lei, a fost prins de polițiști la Constanța. În momentul identificării, el deținea, fără drept, și o armă asupra sa. 
Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au identificat, pe raza municipiului Constanța, pe Vasile B., de 30 de ani, din municipiul Tulcea, suspectat că, în luna august 2012, folosind un nume fals și calitatea falsă de reprezentant al unei firme din Constanța, ar fi achiziționat de la o societate comercială din comuna Horia, județul Tulcea, peste 65.000 de kg semințe floarea soarelui și peste 72.000 de kg grâu, fără a achita prețul mărfii. 
Prejudiciul cauzat furnizorului prin efectuarea acestor operațiuni este estimat la peste 230.000 de lei, spun anchetatorii. 
În momentul identificării, bărbatul deținea un pistol cu gaze și patru cartușe, dar din verificările efectuate de polițiști a reieșit că Vasile B. nu figurează ca fiind autorizat să dețină, să poarte și să folosească nicio categorie de arme. 
Suspectul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și port de armă neletală fără drept. 
Suspectul a fost reținut în baza unei ordonanțe de reținere pe o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei