Tragedie la Cobadin A murit după ce s-a urcat la volanul unui Audi Q7, deși nu avea permis

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 20 Februarie 2010 2149
Un tânăr a murit iar un altul a ajuns la spital cu răni grave după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea drumului iar apoi s-a răsturnat pe un câmp în apropierea localității Cobadin. Joi seara, în jurul orei 22,17, Lucian Băluță, de 35 de ani, din localitatea Murfatlar, a consumat băuturi alcoolice cu mai mulți prieteni și cumnatul său. La un moment dat, el a luat, pe furiș, cheile autoturismului Audi Q7 care este luat în leasing de cumnatul său și a plecat la plimbare, deși nu avea permis de conducere. Împreună cu el a mai plecat și Gabriel Zenobi Dura, de 34 de ani. Ajunși pe DN 3, în apropierea localității Cobadin, din cauza neîndemânării în conducere, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac de pe marginea drumului, aflat pe partea dreaptă în sensul său de mers. În urma impactului foarte puternic, mașina s-a răsturnat pe câmp. Lucian Băluță a murit pe loc iar prietenul său a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța unde a primit îngrijiri de specialitate. Lucian Băluță lucra ca agent la firma "Zip Escort" și avea ca obiectiv de pază Fiscul din Murfatlar. Colegii de muncă sunt șocați de cele întâmplate deoarece Lucian Băluță nu a creat niciodată probleme la serviciu. El era cunoscut ca un om liniștit care era căsătorit și avea doi copii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei