Duminică, 07 Iunie 2026

A murit medicul Carmen Ginghină, unul dintre cei mai cunoscuți cardiologi din România

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Marţi, 02 August 2022 732 1 min citire
A murit medicul Carmen Ginghină, unul dintre cei mai cunoscuți cardiologi din România
Carmen Ginghină, medic cardiolog, șefă a Clinicii de Cardiologie a Institutului pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C. C. Iliescu” din București și șefa Catedrei de Cardiologie a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, a murit la vârsta de 74 de ani, potrivit Antena3.roColegiul Medicilor din România a făcut tragicul anunț: „Sincere condoleanțe familiei doamnei Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină, reputat medic cardiolog, care s-a stins din viață! Cu o vastă experiență profesională, Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină a condus Clinica de Cardiologie a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C. C. Iliescu” București, ajutând nenumărați pacienți să își depășească suferința.
De asemenea, în calitate de șefă a Catedrei de Cardiologie a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină a îndrumat și format, ani la rând, generații de medici, pe care i-a ajutat, cu răbdare și dedicare, să înțeleagă Cardiologia.”
”Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină a fost, în perioada 2002-2005, președintele Societății Române de Cardiologie. Nici strălucita carieră universitară, nici prestigiul de care se bucura în lumea medicală nu i-au alterat doamnei Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină modestia exemplară și perspectiva umană asupra bolii și a bolnavului. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul Colegiului Medicilor.
Taguri
Articolul anterior Alertă alimentară la Penitenciarul Târgșor. Elena Udrea riscă să se îmbolnăvească
Articolul următor România împrumută peste un miliard de dolari de la BIRD

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei