A sosit corespondența de pe Nava-școală „Mircea”. Cadeții au ajuns în America!
de Andreea CARAUAMiercuri, 03 Iunie 2026 116 1 min citire
Asculta stirea
Nava-școală „Mircea”, a încheiat cu succes traversarea Oceanului Atlantic, după ce a parcurs aproximativ 3.300 de mile marine între Insulele Canare și Caraibe. Velierul a acostat pe 30 mai în portul San Juan din Puerto Rico, marcând una dintre cele mai importante etape ale marșului internațional de instrucție din acest an.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților navei, traversada a început în dimineața zilei de 11 mai, când velierul a plecat din portul Las Palmas, cu destinația continentul american. Cele 19 zile petrecute pe Atlantic au oferit echipajului și cadeților o experiență complexă de pregătire, în condiții variate de navigație.
Pe parcursul călătoriei, velierul a beneficiat atât de alizee favorabile navigației cu vele, cât și de perioade de calm atmosferic, când propulsia a fost asigurată de motoare. Cadeții aflați la bord au participat la exerciții practice de marinărie și navigație, familiarizându-se cu rutina zilnică a vieții pe mare.
„După mai bine de două săptămâni în care oceanul părea să se întindă la nesfârșit în toate direcțiile, la orizont au reapărut insulele, traficul maritim și primele repere ale Caraibelor. Ultimele zile ale traversadei au fost dedicate pregătirii navei pentru sosirea în Puerto Rico, precum și valorificării la maximum a condițiilor favorabile de navigație cu vele", a transmis căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițer de informare și relații publice de la bordul navei.
În prezent, nava-școală se află în portul San Juan, unde va staționa până pe 4 iunie. În această perioadă, echipajul desfășoară activități de reprezentare, reaprovizionare și pregătire pentru următoarea etapă a marșului internațional de instrucție.
Următoarea destinație a velierului este Miami, în Statele Unite ale Americii.