Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mort de beat A spart parbrizul unui BMW, a lovit proprietara mașinii și a îndoit caroseria unui Mercedes

de Cuget Liber Marţi, 04 August 2009 449 1 min citire
Sâmbătă, 1 august, în jurul orei 6,30, o echipă mixtă (polițist - jandarm) aflată în serviciul de patrulare în stațiunea Mamaia a fost solicitată, prin apelul unic de urgență 112, să intervină în zona parcării unui hotel, deoarece un bărbat deosebit de violent distruge autoturismele și agresează cetățenii aflați în zonă.
Potrivit locotenent-colonel Sorin Mustățea, la vederea echipei de ordine publică, bărbatul a încercat să fugă dar a fost prins în scurt timp și, deoarece a avut un comportament deosebit de agresiv, opunându-se măsurii legale de conducere la sediul Poliției pentru identificare și verificare, a fost necesară imobilizarea, încătușarea și conducerea forțată.
Cel în cauză a fost identificat ca fiind Leonardo B., de 21 de ani, din București. El susține că, fiind în stare de ebrietate avansată, nu și-a dat seama ce face, își recunoaște faptele și va suporta cheltuielile mașinilor avariate.
După ce a spart parbrizul BMW-ului, el a lovit cu catarama curelei de la pantaloni și femeia care, speriată, a ieșit din autoturism, după care a lovit cu picioarele un alt autoturism, provocând avarii la caroserie.
În cauză, au fost întocmite actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, existând suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire și alte violențe, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliției Mamaia.
Articolul anterior Furt de pe plajă, la Costinești
Articolul următor Medicina naturistă ar trebui să intervină preventiv, un aspect destul de neglijat de medicina tradițională

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei