Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un individ care, în data de 4 octombrie, a tâlhărit o copilă de 12 ani, pe strada Arcului. Potrivit oamenilor legii, în după-amiaza respectivă, suspectul, Iulian M. D., în vârstă de 21 de ani, a bruscat fetița și i-a sustras telefonul mobil, în valoare de 1.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat, iar individul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de sesizare a instanței de judecată. Magistrații au dispus cercetarea suspectului în libertate, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru următoarea lună. Decizia a fost atacată cu recurs.