Aberațiile unui program de 1,6 milioane de euro bulversează Justiția constănțeană!

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 15 Februarie 2011 736
Dacă problemele din justiție nu erau suficiente și covârșitoare pentru cei care trudesc pentru ea, de câteva luni, programul de evidență a dosarelor în care lucrează angajații din Ministerul Justiției (ECRIS IV) a ajuns să le scoată peri albi și să le transforme viața în iad grefierilor și arhivarilor constănțeni. De câteva luni, activitatea Justiției constănțene este practic dată peste cap de un program de evidență a dosarelor - ECRIS IV - , chipurile îmbunătățit, care, în loc să ajute la o mai bună evidență a dosarelor, nu are rolul decât de a da bătăi de cap suplimentare oamenilor care lucrează în Justiție. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că Ministerul Justiției a "investit" nici mai mult, nici mai puțin decât 1,6 milioane de euro în așa-zisa "îmbunătățire" a acestui program. Însă, de la sfârșitul anului trecut, de când acest sistem a fost trimis în teritoriu pentru implementare, fără, nota bene!, a se face un test în prealabil, grefierii și arhivarii con-stănțeni sunt puși față-n față cu o sumedenie de probleme cărora ni-meni nu reușește să le dea de capăt. Deficiențe, deficiențe… Deficiențele semnalate de grefieri vizavi de acest nou sistem în care trebuie să lucreze sunt extrem de numeroase. În afară de faptul că el se blochează foarte des, există riscul, după cum ne-au declarat mai mulți grefieri constănțeni, ca anumite informații să se piardă. "Este foarte posibil ca anumite informații să se fi pierdut în urma transferului din ECRIS III în ECRIS IV", ne-au declarat grefierii. Cel mai greu este atunci când sistemul se blochează, iar angajații instanțelor sunt nevoiți să aștepte cu zecile de minute pentru ca informațiile pe care le introduc să fie înregistrate în sistem. Printre deficiențele semnalate se află, de exemplu, și faptul că la rubrica "circuit extern" nu apare și rubrica privind "motivul înaintării dosarului" (exceptând cazul în care dosarul pleacă într-o cale de atac). Prin urmare, în cazurile în care parchetele sau instanțele solicită dosarele, acestea vor fi înaintate fără a se cunoaște motivul și fără a se ști dacă ele vor mai reveni vreodată. Aceeași situație apare când dosarul este înaintat pentru efectuarea unei expertize, pentru conexare, strămutare etc. Mai mult decât atât, la introducerea componenței completului de judecată, butonul cu care se alege completul este nefuncțional, singurul criteriu fiind acela al datei ședinței. Pe de altă parte, în program apar o mulțime de termeni în limba engleză (ca și cum româna nu ar mai exista!). Inclusiv programul se numeste "ECRIS COURTS", iar judecătorul este trecut în unele rapoarte drept "clerk"… În noua aplicație, lipsește posi-bilitatea introducerii de termene anterioare termenelor repartizate aleatoriu (verificări de măsuri de arestare, cereri abțineri/recuzări etc) Din aberațiile lui ECRIS IV! Una dintre inepțiile programului ECRIS IV este și faptul că, în materie penală, apare obligativitatea ca, în cazul interceptărilor telefonice și a autorizării efectuării perchezițiilor, să fie trecute numele părții, numărul de telefon, adresa ș.a.m.d. Numai că aceste cazuri au un grad ridicat de confidențialitate (sau, cel puțin, așa ar trebui!), prin urmare nu ar trebui să fie admisibil ca, în afară de judecătorul și grefierul care soluționează cauza, să mai aibă acces altcineva la informațiile respective. Tot la capitolul aberații se înscrie și faptul că, în absolut orice dosar, trebuie introduse datele tuturor părților. Ca idee, într-un dosar gen FMI este nevoie de cel puțin o jumătate de an pentru a fi introdusă soluția, iar într-unul privind traficul de persoane cu 50 de părți vătămate ori trafic de droguri cu mai mulți inculpați necesită cel puțin opt ore! Mai mult, pe modelul cu care justițiabilii constănțeni și din toată țara sunt obișnuiți, respectiv că ședințele de judecată pot dura până târziu în noapte, în cazul în care completul se va pronunța într-unul din dosare, sentința va apărea în program ca fiind pronunțată la momentul introducerii ei, respectiv peste câteva zile! Acestea sunt doar câteva dintre deficiențele înregistrate de pro-gramul ECRIS IV! Infochioșcuri inutile… Dar nu numai grefierii ori arhivarii întâmpină greutăți din cauza erorilor din program, ci și justițiabilii, cei care au dosare pe rolul instanțelor constănțene și erau obișnuiți să afle soluțiile de pe portalul instanțelor, frumușel, de acasă, doar cu o simplă conectare la internet, pentru că, din cauza noilor modificări care ar trebui să aducă îmbunătățiri sistemului, astfel de informații nu mai sunt afișate ori actualizate. De asemenea, infochioșcurile de la instanțele de judecată, în care s-au investit o grămadă de bani, sunt de cele mai multe ori inoperabile, din "cauze tehnice"…
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei