Accesorii pentru narghilea, confiscate în PTF Constanța Sud Agigea

de Anca PAPAN Sâmbătă, 14 Decembrie 2013 200
În perioada 12-13 decembrie 2013, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul PTF Constanța Sud Agigea, controlul a două containere sosite din China și Egipt pe adresa unor societăți comerciale cu sediul în București, respectiv Ilfov.
În urma controlului au fost descoperite 6.615 jucării (mașinuțe din plastic, mașinuțe cu radiotelecomandă, figurine, telefoane), susceptibile a fi contrafăcute cu o valoare de aproximativ 355.000 lei dacă ar fi originale și 555.124 recipiente pentru narghilea și accesorii, nedeclarate, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei.
Marfa care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute și cea nedeclarată a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Polițiștii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăților comerciale, cu vârsta de 32 de ani, respectiv 47 de ani, dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", respectiv "folosire de acte nereale față de autoritatea vamală".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei