Accident de muncă mortal în incinta Chimpex (galerie foto) Un muncitor a fost ucis de un mal de pământ care s-a prăbușit peste el în timp ce săpa un șanț

de Cosmin ZAPOROJAN Sâmbătă, 04 Iulie 2009 1748
Un bărbat și-a pierdut viața, ieri după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el în timp ce săpa un șanț. Ion Șoldea era angajat la SC "Instal Plast" ca muncitor necalificat și executa, împreună cu un coleg, o lucrare în incinta societății "Chimpex". Potrivit polițiștilor, cei doi bărbați săpau un șanț adânc de trei metri, moment în care o bucată din mal s-a prăbușit. Unul dintre ei a apucat să se ferească, însă Ion Șoldea, de 65 de ani, a fost prins sub maldărul de pământ. Colegii au sărit imediat în ajutor și l-au scos, însă bărbatul era deja inconștient. Echipajul SMURD sosit la fața locului a încercat timp de 40 de minute să îl resusciteze, însă fără nici un rezultat, fiind constatat decesul. Cercetările au fost preluate de Parchetul Constanța și Inspectoratul Teritorial de Muncă, care vor face cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Trupul bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei