Duminică, 07 Iunie 2026

Accident grav la Mangalia. O familie întreagă a fost transportată la spital

de Sorin HULUBEI Vineri, 12 August 2016 763 < 1 min citire
Ieri, în jurul amiezii, un tânăr de 20 de ani a provocat un grav accident după ce a încercat să întoarcă mașina marca Skoda, pe linia dublă continuă. Accidentul a avut loc la intrare în Mangalia, în dreptul unei fabrici de confecții. În timp ce făcea manevra interzisă, tânărul șofer a fost lovit de un alt autoturism, marca Hyundai, care circula pe același sens de mers. Șoferul vinovat, tatăl acestuia și fratele conducătorului auto, în vârstă de 12 ani, au rămas blocați între fiarele contorsionate, iar un echipaj de descarcerare al ISU Dobrogea a intervenit pentru scoaterea victimelor din mașină. De partea cealaltă, șoferul mașinii Hyundai a avut nevoie de îngrijiri medicale. Un echipaj SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Constanța au intervenit la fața locului și au transportat răniții la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale prin unitatea de parchet competentă. 
Taguri
Articolul anterior Sfaturi utile pentru a nu vă strica vacanța de Ziua Marinei
Articolul următor Poliția Română suplimentează numărul agenților de Ziua Marinei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei