Trei bărbați și-au pierdut viața, iar altul este în stare gravă, după ce, sâmbătă dimineața, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un TIR, pe Drumul European 60, între localitățile Vânători și Mureni.
- Publicitate -
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un TIR, pe Drumul European 60, între localitățile Vânători și Mureni.
"În accidentul petrecut sâmbătă dimineața au fost implicate un autoturism și un TIR, iar trei bărbați, cu vârste între 30 și 40 de ani, au murit, iar altul este grav rănit. Accidentul s-a produs la ieșire din Sighișoara către Brașov, între localitățile Vânători și Mureni, iar circulația a fost blocată pe un sens. Persoana rănită era încarcerată și s-a intervenit pentru scoaterea ei din mașină", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Horea" al județului Mureș, maior Cristian Virag.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a precizat că accidentul s-a produs după ce șoferul autoturismului a ajuns pe contrasens, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv carosabil umed, și a intrat în TIR-ul care venea din sens opus.
Potrivit IPJ Mureș, cei trei decedați și persoana rănită se aflau în autoturism.