Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră pe sensul către litoral al Autostrăzii A2 București – Constanța este foarte intens între kilometrii 64 (Lehliu) și 212. În această dimineață, pe tronsonul menționat au avut loc numeroase tamponări.
- Publicitate -
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto care se deplasează pe autostradă sunt sfătuiți :
· să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiții de siguranță;
· să respecte limitele legale de viteză;
· să folosească luminile de întâlnire;
· să se asigure și să semnalizeze când schimbă banda de circulație;
· să pună în funcțiune luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc;
· să acorde prioritate la ieșirea din spațiile de servicii;
· să nu circule sau să oprească pe banda de urgență, exceptând cazurile justificate;
· în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aștepte până când intensitatea circulației mai scade.