Duminică, 07 Iunie 2026

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, la Constanța! Șoferi beți și drogați, trași pe dreapta

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 12 August 2023 300 1 min citire
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, la Constanța! Șoferi beți și drogați, trași pe dreapta
La data de 11 spre 12 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 9.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului, și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemplu:
La data de 12 august a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul 1 Mai Vechi, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină, amfetamină și canabis.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, intrată în vigoare la data de 13 august a.c., potrivit cărora persoanele care conduc fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente rutiere, soldate cu decesul unor persoane, vor fi condamnate la pedeapsa închisorii cu executare.
Taguri
Articolul anterior Celebrul naist Nicolae Voiculeț urcă pe scena din Mamaia – Piațeta Cazino
Articolul următor Influenceri din România, controlați de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei