Acțiunea Blocada. Au fost date sancțiuni în valoare totală de peste 300.000 de lei

de Andreea CARAUA Marţi, 16 Aprilie 2024 250
În perioada 13-14 aprilie, la nivelul întregului județ Constanța s-a organizat acțiunea Blocada, prin activități pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, desfășurarea traficului rutier în siguranță și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.
În cadrul acestor acțiuni au participat aproximativ 360 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, transporturi și investigații criminale.
Astfel, 1.812 de persoane au fost legitimate, 1.047 de vehicule au fost verificate, 337 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 69 cu aparatul din dotare, pentru stabilirea indicilor referitori la eventuala prezență a substanțelor psihoactive în organism.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 507 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 326.000 de lei.
Totodată, au fost suspendate opt permise de conducere , 30 de certificate de înmatriculare au fost retrase și au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei