Vineri, 05 Iunie 2026

Acțiuni ale polițiștilor de frontieră la Fetești și Brăila

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 02 Noiembrie 2007 306 2 min citire
La data de 31 octombrie, lucrătorii din cadrul Biroului de Combatere da Infracționalității Transfrontaliere al IJPF Brăila și polițiști de la IPJ Brăila - Serviciul Investigații Fraude, au efectuat o acțiune în Piața Halelor din localitate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Poliției de Frontieră Constanța, agent de poliție Marius Niculescu, în timpul acțiunii a fost depistată Lucica Doinița Miron, de 29 de ani, din localitate, administrator la AF Miron Lucica Brăila, care deținea în vederea comercializării mai multe perechi de pantofi sport, care purtau însemnele similare mărcii Lotto.
Pantofii, în valoare de 400 lei, au fost ridicați în vederea confiscării, iar oamenii legii au luat măsura întocmirii de acte premergătoare cercetării penale.
În aceeași zi, pe la ora 10,45, la Fetești, polițiștii de frontieră au depistat doi indivizi care aveau într-o barcă plase de pescuit și cantitatea de 24,7 kg de pește din specii diferite.
Potrivit agentului Marius Niculescu, Dumitru Robert Adam, de 53 de ani, pescar autorizat și Mircea Rostoschi, de 56 de ani, ambii din localitatea Făcăieni, au fost reținuți în zona kilometrului fluvial 47, pe malul drept al Brațului Borcea. Atât plasele, cât și peștele, a fost confiscate.

Articolul anterior CLASAMENT
Articolul următor Să vedem…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei