Vineri, 05 Iunie 2026

Acțiuni "Blitz" și "Blocada" în Constanța. Sancțiunile au depășit 55.000 de lei

de Oana CHIRANA Duminică, 24 August 2025 328 < 1 min citire
Acțiuni "Blitz" și "Blocada" în Constanța. Sancțiunile au depășit 55.000 de lei
În acest weekend, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni de amploare de tip Blitz și Blocadă, pentru creșterea siguranței publice și prevenirea accidentelor rutiere, dar și a traficului și consumului de droguri.
Aproximativ 90 de polițiști au acționat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, Portul Constanța, dar și în comunele Cumpăna și Agigea, unde au patrulat și au instituit filtre rutiere.
Au fost legitimate aproape 280 de persoane și verificate 119 vehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 57.000 de lei. Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere, retrase 4 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe, fiind constatată și o infracțiune la regimul circulației.
Un bărbat de 36 de ani, depistat pe strada Nicolae Titulescu din Agigea, a fost prins la volan sub influența alcoolului. Testul cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii continuă cercetările.
În același timp, au fost verificate și 3 persoane aflate în arest la domiciliu, conform măsurilor dispuse de instanță.
Taguri
Articolul anterior Primăria Mihail Kogălniceanu a publicat rezultate finale la concursul pentru funcția de arhitect șef al comunei
Articolul următor Noi reguli în spitalele din România. Ce date vor apărea din septembrie pe site-urile unităţilor medicale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei