Acuzați că au încercat să pună mâna, ilegal, pe mai multe imobile

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 08 Octombrie 2010 2396
Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat recursul declarat de Constantin Gîlcă, de 43 de ani, din Năvodari, care a fost condamnat de instanțele inferioare la patru ani de închisoare cu executare, a lui Cocoș Băncuță, de 53 de ani, care a primit de la magistrații de la Judecătorie și Tribunal o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, a Irinei Căldăraru, de 38 de ani, condamnată la patru ani de închisoare cu executare, și a Nicoletei Ciobanu, de 38 de ani, care a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Cei patru au fost judecați pentru comiterea infrac-țiunii de înșelăciune. Ei au solicitat judecătorilor achitarea, spunând că nu sunt vinovați de comiterea faptelor de care sunt acuzați. Gîlcă, Băncuță, Căldăraru și Ciobanu au fost deferiți instanțelor de judecată pentru că ar fi încercat, prin mijloace frauduloase, să pună mâna pe anumite imobile ce nu le aparțineau, profitând de vârsta înaintată a unor persoane. Judecătorii urmează să se pronunțe în recursul declarat de cei patru.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei